Să fii bun, să nu minți, să nu vorbești urât

.. să nu înșeli, să nu urăști, să nu fi prea mândră de tine.. și altele.
ȘI să iubești.
Astea toate se aplică atunci când vorbim în și despre familie. Cel puțin la mine. Cu familia trebuie să fii un container imens care spune: Give it to me, babe, aha.. aha... de la ei accepți orice, pentru că na... sunt familia ta.
Nu contează că ești umilit, tratat jalnic, tu spui mai vreau!. Pentru că.. deh, e familia ta.
Știam că sângele se poate face apă. Dar azi a devenit ceva urât mirositor.

LOL și alta nu!

L-am închis forțat azi pe Toshi. Când am repornit FIrefox, iată ce-mi apare:
Cred că devin din ce în ce mai intimă și cordială cu el.
Chiar că jenant! :)))

O nostalgie pe care nu o mai am

Nu-mi plac pozele. Nu-mi place să pozez, nu-mi place să fac poze. E un fel de slujire a momentului, pe care oricum n-ai să-l prinzi. Eventual, o să ai un termen de comparație.
Azi m-am uitat pe fotografii de acum doi ani. Dincolo de faptul că e justificabil ca nimeni să nu mă mai recunoască când mă duc acasă, am ajuns la concluzia că sunt okay cu mine.
Am avut un liceu fantastic, cu oameni impresionanți, dar în afara părului blond, nu regret nimic. Nici iubirea de liceu. Nici tensiunea de la ora de matematică. Nici casa.
Totul e exact așa cum a trebuit să fie acum. Nimic în minus, nimic în plus.


http://www.youtube.com/watch?v=JbU1fKXxqvY&feature=fvst

Și același cântec cu ecuația de bază se aude...