.. sunt peste tot.
Povestea Cozânzeanei e abia la început...
Ajunsă în Tărâmul Kos, ea descoase zilnic poveștile de inside de pe cerul hotelului de patru steluțe. Condus aparent de un prunc care a primit în dar de la tati un hotel, în fapt materiile se transformă aici sub bagheta minunată a unui londonez fermecător și pervers. Să împingi de la spate un castel care poate găzdui și 500 de persoane e greu când nu ai lângă tine decât furnicuțe amatoare, dar muncitoare. Și la polul opus forțe dăunătoare: mulți Ochilă, Fomilă și Setilă care vin la All inclusive să toace. Nervi, în speță.
Iată rețeta unei afeceri profitabile: aduci în staff numai studenți prin Work and Travel. Din tări sărace ca: România, Bulgaria, Lituania, Albania. Nu de alta, dar cei 400 de euro pentru care îi hămălești trebuie să li se pară compensatorii.
Cumperi tot ce se poate mai ieftin: Pepsi făcut din sirop la dozator, vin de paie, bere la halbă. Lucrurile indispensabile trebuie să fie puține, pentru că doar de aia sunt indispensabile- furculițe, cuțite puține(doar le spală proastele din staff continuu), șervețele care se rup la prima atingere, naperoane insuficiente (uită pata, întoarce-l pe partea cealaltă).
Clienților le servești lucruri chiar foarte bune, dar un picuț, nu mult, reciclate(vezi prăjiturile din clătite tocate, vechi de o săptămână, sau salatele veșnic amestecate cu ceva nou). Presărăm pe deasupra multe urlete, reguli multe, inutile și iese managementul bun.
Cozânzeana e tare obosită azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu