Mi-am revăzut întâmplător iubitul de la 17 ani. Ca orice primă iubire, nu a putut fi decât traumatizantă. El era profesor de engleză, eu eram imatură și chinuită de angoasele vârstei. Nu mă așteptam să-l văd curând, însă let s thank Craiovei că e atât de mică.
Am stat la o masă pe lângă el în Da Vinci. M-am simțit exact ca acum 3-4 ani când îl priveam ca pe soare și aveam impresia că am nevoie de 3 vieți ca să fiu la nivelul lui.
Bea tot coniac, ca și atunci. Și are același fular funny. Rujul meu e însă mai roșu. Singura diferență, minus cei 8 ani care au rămas. Aia au rămas tot vii, ca și atunci când omul a văzut că nu puteam să fiu mai mult decât ce eram și a plecat. După promisiuni și cuvinte, după statui ridicate și secrete devenite chei. Nu l-am judecat niciodată, eu aș fi făcut la fel.
E cu aceeași blondă de atunci, o femeie posesivă ca dracu și pe care nu mi-o pot aminti niciodată ca înfățișare. Știu doar că are un fund plat și niște ochi care mi-au părut violeți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu